..Da intr-o zi,intr-o cu lacrimi ce cadeau din cer spre pamant..au ajuns sa se intalneasca.Sa se intalneasca cine?!pamantul si cerul?da…sau poate nu.Pareau lucruri diferite,unul inalt altul mai mic,dar intr-un contact deplin ar armonie perfecte au devenit pe nesimtite unul.Unul definit prin contraste patrunzatoare se completau inconstient .De fapt erau oare cerul si pamantul?metaforic vorbind poate ca da…dar nu…rivind lucrurile asa cum se vedeau in noaptea aceea erau doua suflete…straine si nu.Straine prin necunoscut dar nu si prin simtiri.
S-au cunoscut intai fara a se vedea…ciudat nu?ciudat pentru voi toti …dar nu ciudat si pentru ei.In ochii ei se dezvaluia pasiune.Pasiunea?..nu!…Curiozitatea.curiozitatea?..nu nu cred.In ochii ei se dezvaluia o lumina.Ce lumina in noaptea aceea?era luna oare?Nu nu era luna,era un cer obscur fara lumina.
Atunci ce lumina s-a ivit in ochii ei?Lumina din ochii ei era lumina unei stele norocoase…dar nu pe cer,nu!nu era o stea de pe cer..era o stea pe pamant.
Si din plictiseala aceea in care domnea tanara domnisora a trecut de partea seninatatii.I s-a luminat fata si i-au licarit ochii,ochii in care se oglindea el.
Apoi s-au cunoscut asa…din priviri.Nu n-au fost priviri.a fost doar una,o singura privire.Si dintr-o data s-a intamplat ceva..ciudat..a simtit ceva strain…foarte strain.si-a tresarit.Ce s-a intamplat?S-a intamplat ca ea s-a asezat …era pierduta..cum asa pierduta?era pierduta in visare…Ii tremura mana …si buzele .Intr-un schimb de vorbe ce nu aveau sonor au ascultat amandoi soaptele tacerii…era o tacere a iubirii.Si atunci ea a fost sigura ca-i apartine.
Era frig si continua sa ploua,dar s-a ivit o lumina noua prin zambetul lunii, martora iubirii lor.Cerul era trist…tocmai de aceea plangea.Plangea pentru ca pierduse deodata doi inger.O data el care a plecat sa alerge sprea ea…si apoi ea parasind cerul sa-l astepte pe el.Dar totusi luna zambea petru ca erau fericiti.
Si din seara aceea…au urmat altele erau de nedespartit.Vorbeau chiar si atunci cand nu eram unul cu altul..vorbeau prin sentimente si mai vorbesc asa din ce in ce mai profund….si-au trecut minute…ce treceau ca si clipa….si-au trecut ore..ce treceau ca si minutul…s-au trecut zile zburau ca si ore…saptamanile s-au facut zile …au trecut luni si luni de zile ce treceau ca saptamani…si ani au trecut…si-a apoi deodata s-a intamplat de treceau minutele ca si anii si-o fost trist si rece in sufletul lor…entru ca erau departe…
…nu n-a plecat el in cer dinnou de unde a coborat…a plecat departe de ea si ea a ramas departe de el…dar se simteau ca si cum ar fost alaturi…
In trecerea anilor aveau dorinte comune…dorinte ce ard si azi in sufletele lor…si vor arde pana cerul ii va lua definitiv acolo sus.vor arde pana soarele va arde privind spre pamant si atat timp cat va exista luna ca martora iubirii lor…
Si e ciudat cum isi impart iubirea … creste tot mai mult.Creste de ce?Creste pentru ca nici macar ei nu stiu de ce…ur si simplu …se iubesc.

By Lenuta17.03.2008